Fernando Varela a fost foarte aproape să revină în Liga 1: „Vă spun în premieră, două săptămâni am muncit la transfer”

Fernando Varela a fost foarte aproape să revină în Liga 1: „Vă spun în premieră, două săptămâni am muncit la transfer”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ferando Varela, fostul fundaș central al celor de la FCSB, a fost la un pas să revină în Liga 1, însă mutarea a picat. Mihai Rotaru a anunțat că a încercat să dea mare lovitură cu Universitatea Craiova, în acest mercato, prin transferul jucătorului care evoluează pentru naționala Capului Verde.

Negocierile pentru stoperul lui PAOK au eșuat, după două săptămâni de tratative. Finanțatorul din Bănie spera să rezolve probleme din defesiva echipei sale și a fost nevoit să se reorienteze.

Universitatea Craiova a încercat lovitura pe piața transferurilor: Fernando Varela de la PAOK. Negocierile au eșuat

Formația antrenată de Laurențiu Reghecampf a avut un parcurs dezamăgitor în prima parte a sezonului. Nu a reușit să se califice în grupele Conference League, iar în campionat șansele la titlu s-au spulberat: ocupă locul 5, la 25 de puncte în spatele liderului CFR Cluj.

Fernando Varela (34 de ani) și Laurențiu Reghecampf au mai colaborat împreună la FCSB.

„Vă spun în premieră acum. Varela a fost principala țintă a noastră în această iarnă. Am muncit două săptămâni la acest transfer. Din păcate, nu s-a putut rezolva. PAOK a fost de acord, dar, din nefericire, mutarea a picat”, a declarat Mihai Rotaru la Digisport.

Fernando Varela și Laurentiu Reghecampf după victoria celor de la FCSB cu Politehnica Timișoara, 2-0, din Cupa României, 30 octombrie 2013. Sursă foto: SportPictures

Gigi Becali l-a transferat pe Fernando Varela în 2013, de la FC Vaslui, în schimbul a 1,25 milioane de euro. Trei ani mai târziu, fotbalistul născut în Portugalia se transfera la PAOK, dorit de Răzvan Lucescu.

Grecii au plătit 1,4 miloane de euro roș-albaștrilor și aveau să câștige titlul după 34 ani.

„Presiunea patronului Stelei e mult mai mare, nici nu se compară. Presiunea la Steaua, să joci la Steaua, este mult mai mare decât sa joci la PAOK. La PAOK presiunea e de la suporteri, nu de la conducere. La Steaua, presiunea pusa de Gigi Becali e mare, trebuie sa fii mereu concentrat. Dacă dai o pasă greşit, sare pe tine şi atunci o să fie mare problemă. Aici e mai uşor”, declara Varela la un an după transferul la PAOK.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×